Categorie: Știri locale

Cu o zi întârziere, din câte se pare pe fondul unei amânări solicitate de familie, medicii legiști au efectuat necropsia și au stabilit cauza decesului în cazul fetiței de 7 ani care a murit sâmbătă seară, după ce a fost găsită, în stare de incoșntiență, la locul de joacă al unui restaurant din Ploiești.

 

Surse citate de observatorulph.ro au precizat că familia a cerut ca la efectuarea necropsiei să fie prezent și un alt medic legist din Călărași. Este și motivul pentru care aceasta nu s-a efectuat de luni, Aceleași surse au precizat, conform site-ului amintit, că pneumonia a fost trecută în certificatul constatator al decesului.
La autopsierea trupului micuței au participat pe lângă medici legiști și criminaliști. Totodată au fost prelevate probe și pentru efectuarea unei examinări histopatologice al cărei rezultat poate schimba constatarea inițială făcută de legiști, mai precizează sursa citată.
Copila a fost găsit, sâmbătă, în spatele unei canapele din locul de joacă amenajat în incinta restaurantului de pe Bobâlna, de un angajat al localului însărcinat cu supravegherea copiilor. Aceasta nu era conştientă, iar medicii sosiți la fața locului, precum și cei de la Spitalul de pediatrie, au încercat în zadar, mai bine de o oră, să o resusciteze.

Sursa: observatorulph.ro

Back To Top