Categorie: Știri locale

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Prahova au început controalele la piscinele și ștrandurile din județ, iar încă de la primul popas au luat măsuri drastice. Băile Telega au fost închise marți, ca urmare a neregulilor grave descoperite aici, în timpul verificărilor.

 

Numai proprietățile miraculoase ale apei au mai rămas la Telega. Băile, în sine, sunt mai degrabă un pericol decât un izvor de sănătate. Comisarii de la CJPC Prahova au găsit nereguli grave pe plajă, la dușuri, în grupurile sanitare și în vestiare, dar și în zonele amenajate, chipurile, pentru intrarea în apă. Riscul de accidentare sau de îmbolnăvire la tot pasul, pe lângă scândurile rupte sau putrezite, înțepate de cuie ruginite, unele dintre ele ajunse direct în apă, dar și la vestiarele sau toaletele mizerabila, care stăteau să pice, ori în bucătăria unde nu erau respectate nici măcar regulile elementare de igienă, iar muștele erau stăpâne.

Comisarii au luat decizia închiderii complexului, până la remedierea problemelor. Pe lângă sancțiunea cu oprirea temporară a activității, administratorii Băilor Telega riscă și o amendă de până la câteva zeci de mii de lei.
Anula, mii de oameni vin la Telega, pentru proprietățile apelor de aici. Pentru taxa de 15 lei, pe care o plătesc la intrare, nu primesc nimic, ba din contră, în loc să se trateze mai degrabă ajung să se expună unor mari pericole, prezente la tot pasul, după cum au constatat comisarii de la OPC.
Acțiunea de marți a fost doar începutul. Controalele tematice vor continua, în județul Prahova, și vor viza modul în care sunt amenajate ștrandurile și piscinele din județ, respectiv condițiile în care funcționează unitățile de alimentație publică din preajma acestora.

Back To Top