Momentul aprinderii luminițelor de sărbători a fost stabilit pentru Ajunul sărbătorii lui Moș Nicolae, în seara de 5 decembrie în municipiu urmând să aibă loc și primele evenimente din cadrul Târgului de Crăciun.
Primăria Ploiești a finalizat, zilele acestea, procedurile de achiziție lansate pentru evenimentele dorite la inaugurarea Târgului de Crăciun. Astfel, programul următoarelor zile a fost definitivat, iar de pe 5 decembrie încolo surprizele se țin lanț.
Deschiderea oficială a Sărbătorilor de iarnă, la Ploiești, va avea loc marți, în Ajun de Moș Nicolae, în centrul civic al orașului. La ora 17.00 vor fi aprinse luminițele care vor împodobi orașul până după Anul Nou, iar de la ora 18.30 ploieștenii sunt invitați la concertul care va fi susținut, în centru, de Smiley.
Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii, dar nu înainte ca micuții ploieșteni să asiste la primul spectacol al Teatrului "Ciufulici", pregătit pentru Târgul de Crăciun. "Dragonul" va aduce pe scena din centru, de la ora 19.00, animație digitală și efecte speciale care fac întotdeauna din această reprezentație o secvență de succes.
Echipa teatrului pentru copii din Ploiești va reveni în centru și vineri, pe 8 decembrie, de la ora 18.00, cu spectacolul "Cântăreții din Bremen".
De fapt, în ceea ce privește evenimentele pentru copii, programul începe încă de luni, 4 decembrie, cu spectacolul "Ghetuța cu cadouri", organizat de Casa de Cultură "I. L. Caragiale" a municipiului Ploiești.
Tot Casa de Cultură a pregătit, pentru perioada 4-15 decembrie, „Atelierele lui Moș Crăciun", care vor avea loc zilnic, în intervalul orar 9.00 – 12.00, în foaierul Teatrului "Toma Caragiu" Ploiești. Proiectul este dedicat elevilor ploieșteni din clasele primare, iar în cadrul atelierelor aproximativ 600 de copii, de la toate școlile din Ploiești, vor fi îndrumați de artiști plastici în confecționarea de felicitări și decorațiuni de Crăciun.