Primăria Ploiești a scăpat de o cheltuială, în acest an, datorită gestului făcut de un inginer din Ploiești. Bărbatul a decis să doneze un brad imens municipalității, pentru a fi împodobit în fața Palatului Administrativ.
Bradul se afla în curtea bărbatului de mai bine de trei decenii. Acum, el îi va încânta pe ploieșteni, pe durata sărbătorilor de iarnă, pentru că a fost donat municipalității.
Bradul a fost tăiat joi dimineață și transportat în centrul orașului, pentru a fi montat în fața Palatului Administrativ și împodobit, astfel încât să bradul de Crăciun să nu lipsească din tabloul târgului de sărbători, care va fi deschis marți, pe 5 decembrie (VEZI DETALII).
Foto cu caracter ilustrativ