Hale şi Pieţe Ploieşti organizează propriul târg de sărbători, iar amenajarea spaţiilor se apropie de final.
Pentru târgul Hale şi Pieţe, organizat la Halele Centrale din Ploiești, conducerea societății a alocat etajul clădirii, unde au fost amplasate deja standuri amenajate în tonul sărbătorilor. De asemenea, chioșcuri decorate specific acestei perioade au fost amplasate și în preajma Halelor, urmând să fie ocupate de comercianți.
Inclusiv o căsuță a lui Moș Crăciun și-a găsit loc în incinta Halelor, acolo unde, de altfel, au fost montate și decorațiuni de sărbătoare.