Pompierii prahoveni, autoritățile locale și prefectul de Prahova au luat, miercuri seară, decizia evacuării a patru persoane, din două gospodării aflate în zona Seciu a orașului Boldești Scăeni, după ce o tasare a terenului a afectat o locuință și o amenință pe cea de-a doua.
Alunecarea afectează o suprafață de aproximativ trei hectare și este pus, cel puțin din informațiile până acum, pe seama fenomenului de îngheț-dezgheț. Potrivit ISU Prahova, este vorba de fapt despre o tasare. Pământul s-a lăsat, pe o suprafață mare, cu 10 cm până la un metru, dar încă nu a luat-o la vale.
Trei persoane au fost evacuate din locuința deja afectată, însă numai una stătea acolo permanent, iar celelalte două sunt rude ale acesteia, aflate acolo provizoriu. O altă persoană a fost evacuată din locuința încă neafectată. Cei patru au fost cazați tot în Boldești, la rude.
În zonă, un echipaj de pompieri are misiunea de a evalua situația, urmând ca geologii să facă o analiză amănunțită a fenomenului și evoluției acestuia.
Foto: ISU Prahova