Campania "New Trees for New Life", demarată anul trecut, la Lipănești, de Asociația SE POATE, cu sprijinul administrației locale din comuna prahoveană, continuă în 2018 cu alte două acțiuni de împădurire. În această perioadă este pregătit terenul pe care se va extinde cea mai nouă pădure din județul Prahova.
Șapte hectare de teren au fost decopertate până acum, pentru acțiunea de plantare care va avea loc pe 24 martie, la Lipănești. Aceasta vine în continuarea campaniei demarate în toamna anului trecut, când în localitate au fost plantați puieți de arbori pe o parte din suprafața de 18 hectare pusă la dispoziție de administrația locală.
Proiectul este o inițiativă a Asociației SE POATE, derulată cu sprijinul Primăriei și Consiliului local Lipănești, al Asociației Medicover, al voluntarilor UP România și, nu în ultimul rând, al locuitorilor din comună, care au răspuns în număr mare și acum câteva luni, la apelul lansat de organizatori.
Până la finalul campaniei peste 15.000 de puieți de salcâm, puși la dispoziție de Direcția Silvică Prahova, vor fi plantați pe malul râului Teleajen, pe un teren de 17.59 de hectare aparținând comunei Lipănești.
PE ACEEAȘI TEMĂ
La Lipănești încep plantările la cea mai nouă pădure din Prahova
Foto arhivă