24 de persoane au fost implicate vineri seară, în jurul orei 18.30, într-un accident petrecut pe DN 1, în dreptul localității prahovene Florești.
Poliția a anunțat că șoferul unui autoturism cu patru ocupanți, care venea dinspre Florești, nu s-ar fi asigurat la virajul la stânga, intrând în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar pe DN 1, pe direcția Ploiești -- Brașov. În microbuz se aflau 20 de persoane!
AVând în vedere numărul mare de potențiale victime, la locul accidentului au fost mobilizate forțe impresionante. Serviciul Județean de Ambulanță Prahova a trimis trei echipaje, iar ISU Prahova 28 de pompieri cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, una de descarcerare, una de transport victime multiple, o ambulanță Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe Smurd.

SAJ Prahova a anunțat că zece persoane au fost asistate medical, cinci dintre acestea refuzând să fie transportate la spital.
Patru femei cu vârste între 45 și 55 de ani, aflate în autoturism, au fost preluate de medici și transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, cu traumatism torace stâng, traumatism la coloană, respectiv traumatisme cranio-cerebrale.
Tot la spital a ajuns și șoferul microbuzului, un bărbat de 50 de ani, care a suferit un traumatism cranio-facial.
Foto: IJP Prahova