Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

O sancțiune pe minut! Cam acesta a fost ritmul în care lucrătorii MAI și cei ai MApN au aplicat amenzile în cadrul a două acțiuni cu efective sportive derulate, luni, în Ploiești și Mizil.

 

128 de polițiști, nouă jandarmi și șase militari M.Ap.N. au participat luni, în intervalele 10:00-11:30 și 12:00-13:30 , la două acțiuni organizate în Ploiești și Mizil, pentru creșterea gradului de siguranță publică și verificarea modului în care sunt respectate restricțiile impuse prin ordonanțele militare.

Echipajele au legitimat 1309 persoane, au controlat 861 de autovehicule și șapte agenți comerciali.

"Pentru neregulile constatate au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, dintre care 99 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare și 64 pentru abateri de la prevederile altor acte normative (OUG 195/2002, Legea 12/1990, OG 28/1999, Legea 132/2017). Valoarea sancțiunilor aplicate depășește 440.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 2.900 de lei, precum: pachete de țigări, produse alimentare și sume de bani. În cadrul activităților a fost constatată și o infracțiune, constând în punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998.  Produsele expuse la vânzare, respectiv articole vestimentare diverse, în valoare de 2.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", au precizat reprezentanții IJP Prahova în bilanțul realizat la finalul acțiunilor de luni.

Back To Top