S.C. CORAL IMPEX S.R.L., cu sediul social în Mun. Ploieşti, Str. Peneș Curcanu, nr. 8, bl. 151C, ap. 10, reprezentată prin Director General Badea Alexandru, a anunțat că, în perioada 10 - 20 august 2020, se vor executa servicii de dezinsecţie pe suprafaţa domeniului public al Municipiului Ploieşti, în baza Acordului Cadru nr. 13029/25.06.2018 şi a Contractului Subsecvent nr. 4181/02.03.2020 încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L.
Produsele insecticide utilizate sunt:
- Cymina Plus, având substanţa activă cypermethrin, tetramethrin, piperonyl butoxide, folosit pentru combaterea insectelor adulte;
- Vectobac WG, având substanţa activă bacillus thuringiensis, folosit pentru combaterea larvelor;
- Dimilin 25 WP, având substanţa activă difluorobenzamide, folosit pentru combaterea larvelor;
- Detral Super, având substanţa activă deltamethrin, esbiothrin, folosit pentru combaterea insectelor;
- Biopren 50 LML, având substanţa activă S-metropen, insecticide pentru combaterea larvelor.
Suplimentar pot fi utilizate şi alte substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii, cu acordul prealabil al beneficiarului.
Produsele menţionate se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupele Xn (gr. III) şi Xi (gr. IV) de toxicitate.
Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 şi cu recomandările Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, privind activităţile de dezinsecţie la nivel comunitar.
Pentru că activitatea de dezinsecţie să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atât pe domeniul public, cât şi privat.
În acest sens, repreentanții operatorului lansează un facem apel către cetăţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze activitatea de dezinsecţie pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de deratizare va fi prelungită.
De asemenea, cetățenii sunt îndrumați ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar, Primăria Municipiului Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.
Sursa: comunicat de presă Coral Impex SRL