Categorie: Știri locale

Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești va avea doi reprezentanți la ediția din 2021 a Campionatului Mondial de Dezbateri.

 

Oana Nițu (12 M3)și Arina Dumitru (10M2), de la CNMV Ploiești, au fost selecționate în lotul național pentru  ediția din acest an a Campionatului Mondial de Dezbateri /World Schools Debating Championship/WSDC, concurs cate va fi organizat de Macao, în colaborare cu Qatar şi Germania. Competiția este programată să aibă loc în perioada 25 iulie – 5 august.

La ediția din 2020 a Campionatului, care a avut loc în Mexic, în luna iulie, echipa României, din care au făcut parte Vlad Ionescu şi Oana Nitu (ambii la 11M3), a obținut cea mai bună clasare din cei 17 ani de participare, fiind în top 16 echipe din lume şi “best EFL nation” – adică locul I la secţiunea English as a Foreign Language/Engleza ca Limbă Străină.

“În spatele succesului lor stau mii de ore de muncă ale lor și ale echipei profesioniste de antrenori ARDOR, condusă de ŞERBAN PITIC (absolvent CNMV) și sprijinită de antrenori asistenţi, printre care sunt şi alţi absolvenţi CNMV:  OCTAVIAN NICA, EVELINE DICU, LAURA DRAGOI,  la rândul lor pregătiţi, de-a lungul timpului, de prof. Simona Mazilu, antrenor, arbitru internaţional și team manager”, au transmis reprezentanții colegiului ploieștean.

Back To Top