Categorie: Știri locale

O femeie a fost tâlhărită, în cursul zilei de luni, 1 martie, pe o stradă din zona de vest a Ploieștiului. Aceasta a alertat Poliția, iar agresorul a fost prins în scurtă vreme, în zona parcului Ploiești Vest.

 

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au fost sesizați, la data de 1 martie a.c., de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras geanta, prin violență, în timp ce se deplasa pe o stradă din zona de vest a municipiul Ploiești. Echipajele de ordine publică aflate în teren au pornit în urmărirea persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, în zona parcului Ploiești Vest. Polițiștii au identificat și depistat un minor în vârstă de 17 ani bănuit de comiterea faptei, iar geanta a fost restituită persoanei vătămate”, a informat IJP Prahova în buletinul transmis în cursul zilei de astăzi.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar marți va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Foto ilustrație

Back To Top