Proiectul derulat de Asociația “Se Poate”, la Lipănești, în parteneriat cu administrația locală, are tot mai mulți susținători.
Proiectul își propune ca la Lipănești să ia naștere cea mai nouă pădure din Prahova, prin plantarea a 100.000 de puieți într-un interval de cinci ani, pe un teren din apropierea râului Teleajen.
“Cu ocazia aniversării de 25 de ani, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franco-Română (CCIFER) plantează primii puieți în pădurea CCIFER. 550 de salcâmi, unul pentru fiecare membru activ al CCIFER, vor fi plantați în luna noiembrie, în numele CCIFER, în cadrul proiectului «New Trees for a New Life», care are ca obiectiv reconstrucția barierei verzi în jurul Capitalei, prin proiecte de împădurire pe mai multe zeci de hectare. Pădurea CCIFER va fi situată în perimetrul comunei Lipănești, Prahova, lângă râul Teleajen, și susține obiectivul Asociației Se Poate de a planta 100.000 de arbori în cinci ani. Pentru comunitatea noastră de afaceri, Pădurea CCIFER demonstrează dorința noastră de a contribui într-un mod active la tranziția verde și de a sensibiliza întreaga noastră comunitate la provocările dezvoltării durabile. Proiectul are, în același timp, o puternică valoare simbolică pentru viziunea noastră de viitor – ca și pădure, comunitatea noastră reprezintă mai mult decât suma companiilor noastre membre”, a transmis președintele CCIFER, Francois Coste.
Ilustrație arhivă