centrul medical lipanesti statie ambulanta
Categorie: Știri locale

Serviciul de Ambulanta Prahova urmeaza sa deschida un punct de lucru in comuna Lipanesti, pentru a scurta timpii de interventie in cazul unor accidente produse pe DN1A sau in localitatile tranzitate de drumul national.

Noul punct al Ambulanţei Prahova urmează să funcţioneze la Centrul Medical din Lipăneşti, potrivit unui anunţ făcut de Primărie şi promovat de Asociaţia Comunelor din România - Filiala Prahova.

Noua statie din Lipanesti va asigura un acces rapid catre localitatile de pe Valea Teleajenului

Centrul medical din Lipanesti a fost conceput ca punct de ajutor de urgenţă, menţionează autorităţile locale, care au precizat că aici urmează să fie staţionate două ambulanţe ale SAJ Prahova, în contextul în care deja există şi un punct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care găzduieşte mai multe autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. Localitatea a fost aleasă pentru că se află pe DN1A, aproximativ la jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Vălenii de Munte, permiţând o intervenţie rapidă în cazul unor accidente rutiere produse pe drumul naţional sau în cazul unor urgenţe medicale înregistrate în localităţile de pe Valea Teleajenului.

Citiţi şi: Robert Nica, primar Lipănești: „Finalizarea grădiniței cu program prelungit, obiectivul meu de suflet”

Back To Top