Într-o informare transmisă în cursul zilei de joi, Primăria Ploiești a anunțat că a început să distribuie tichete de masă pentru persoanele vaccinate. Primii beneficiari care vor intra în posesia lor sunt cei care s-au imunizat, cu schema completă, în intervalul 3-30 septembrie.
Tichetele de masă acordate fiecărei persoane care s-a vaccinat au o valoare de 100 de lei și pot fi ridicate de la unitatea la care beneficiarul a efectuat ultima doză de vaccinare. Ele pot fi solicitate în termen de 60 de zile de la data vaccinării cu schema completă, pe baza Cărții de Identitate și a Certificatului de Vaccinare.
VEZI ȘI: Analiză INSP: Câți români vaccinați au făcut Covid
“Persoanele vaccinate pot beneficia de aceste tichete de masă, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 19/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății si ale Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1.863/2021 privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2”.
TICHETE DE MASĂ Program de distribuire pentru persoanele vaccinate:
- Centrul de vaccinare Colegiul Naţional Al. I. Cuza – Sala de Sport (str. Trei Ierarhi, nr. 10, telefon - 0771 644633) - luni-vineri, orele 14.00-18.00;
- Centrul de vaccinare Centrul Medical Mediurg (str. Plugari, nr. 1 bis, telefon - 0777 910081) luni-vineri, orele 12.00-16.00.