sinaia aniversare regele mihai
Categorie: Știri locale

Familia Regală a României va participa la două evenimente care vor avea loc la Sinaia, în zilele de 24 și 25 octombrie, cu ocazia aniversării centenarului nașterii Regelui Mihai I.

Duminică, 24 octombrie, la ora 17.00, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, Geneva School of Diplomacy and International Relations va acorda titlurile de Doctor Honoris Causa Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și Alteței Sale Regale Principelui Radu, se arată într-un comunicat de presă emis de Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei. Cele două Laudatio vor fi rostite de profesorul Colum de Sales Murphy, președintele universității.

Luni, 25 octombrie, la ora 11.00, Majestatea Sa Margareta, alături de membrii Familiei Regale, va participa la evenimentul de dezvelire a statuii Regelui Mihai la Sinaia, în parcul din fața Școlii Gimnaziale „George Enescu”, vizavi de sediul Primăriei.

Artistul Bogdan Ioan este câștigătorul concursului internațional organizat în toamna anului 2020 pentru realizarea acestei statui.

Mai multe detalii aici: 

Statuia Regelui Mihai I va fi dezvelită luni, la Sinaia, la 100 de ani de la nașterea ultimului monarh al României

Proiectul a fost inițiat de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș în parteneriat cu Ministerul Culturii și Primăria orașului Sinaia.

La eveniment vor participa oficialități centrale și locale, membri ai Parlamentului și Guvernului României, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Corpului Diplomatic, ai Armatei Române și ai societății civile.

Back To Top