Un bărbat de 45 de ani, din Mizil, are dosar penal după ce, în cursul zilei de sâmbătă, a fost depistat, la Șoimari, comercializând pește pentru care nu avea acte de proveniență. Toată marfa a fost distrusă.
“La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.8 de Poliție Rurală Bălțești, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu în satul Măgura, au observat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul este condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din orașul Mizil, iar la controlul vehiculului s-a constatat că acesta transporta o cantitate de pește proaspăt”, a transmis IJP Prahova.
Bărbatul nu le-a putut prezenta poliților documente privind proveniența mărfii pe care o comercializa.
„Bărbatul a menționat faptul că întreaga cantitate de pește îi aparține și nu deține niciun fel de documente de proveniență a acestei cantități și că a achiziționat-o de la o societate din județul Buzău și nu mai deține bonul fiscal.
Bărbatul a precizat faptul că în momentul depistării de către organele de poliție, comercializa pește pe raza comunei Șoimari, respectiv cantitatea de 37,2 kg de pește proaspăt”, au detaliat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
A rămas fără pește, dar s-a ales cu dosar penal
La fața locului a fost solicitată prezența unui doctor veterinar, din cadrul Dispensarului Veterinar Surani, care nu s-a putut pronunța cu privire la calitatea organoleptică a mărfii, drept urmare autoritățile au luat măsura distrugerii, cu clor, a întregii cantități de pește cu clor.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova menționează că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Foto ilustrație (debraila.ro)