accident sofer fara permis dosar penal
Categorie: Știri locale

Poliția Prahova a anunțat, joi, că anchetează un bărbat de 44 de ani care ar fi provocat, ieri dimineață, un accident pe DN 1, la Puchenii Mari. Individul nu avea permis de conducere valabil în România.

“La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 9.00, în timp ce efectuau activități pe linie rutieră, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe DN 1, pe raza localității Puchenii Mari, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se afla parcat în afara părții carosabile.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere valabil pe teritoriul României”, au transmis, astăzi, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

VEZI ȘI: Cel puțin 20 de mașini implicate într-un accident în lanț. Cauza probabilă: gheața formată pe șosea, de la aspersoare lăsate pornite

Foto ilustrație

Back To Top