Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

percheziții hoți fier
Categorie: Știri locale

IJP Prahova a anunțat reținerea a patru bărbați, din Ploiești și Bărcănești, bănuiți că ar fi sustras fier aparținând unei societăți comerciale din Brazi. Trei percheziții au avut loc, marți, în dosarul privind două furturi care ar fi fost comise luna trecută.

Marți, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț și ai Secției nr. 4 de Poliție Ploiești, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești, au efectuat trei percheziții, în Ploiești și Bărcănești, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea a două fapte de furt calificat. “În fapt, în cursul lunii decembrie 2021, persoanele bănuite ar fi sustras mai multe materiale feroase și un capac de canal confecționat din fontă, aparținând unei societăți comerciale din comuna Brazi, cauzând prin activitatea infracțională un prejudiciu de aproximativ 8.000 de lei. Cu ocazia perchezițiilor a fost identificată o mare parte din bunurile sustrase, acestea fiind înapoiate persoanei vătămate, cât și alte bunuri despre care se presupune că ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor”, a anunțat IJP Prahova.

Măsuri preventive față de patru persoane reținute după cele trei percheziții de marți

Poliția Prahova a mai informat, în cursul zilei de miercuri, că patru bărbați de 20, 25, 32, respectiv 39 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore. Toți vor fi prezentați, azi, unității de parchet, cu propunere de luare a unor alte măsuri preventive.

VEZI ȘI: Autorii unui furt comis în luna iunie, depistați după aproape șase luni de polițiștii din Ploiești

De asemenea, în cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentarii întregii activități infracționale și completării materialului probator.

Back To Top