O femeie din Cosminele, jud. Prahova, a rămas fără două dintre păsările din ogradă după ce s-a lăsat convinsă de doi indivizi, care pretindeau că ar fi cetățeni turci, să le dea spre a fi duse la Ploiești, să fie fotografiate în cadrul unei expoziții.
“La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Orașului Plopeni au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că pe raza comunei Cosminele se află două persoane, care pretind că sunt cetățeni turci, având un comportament suspect.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată, iar pe DJ 218 au depistat în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani din municipiul Ploiești dar și un pasager în vârstă de 32 de ani.
În urma controlului autoturismului, pe bancheta din spate au fost găsite două găini despre care cei doi bărbați au precizat că au fost cumpărate de pe raza unei alte comune.
În continuarea verificărilor, polițiștii au identificat proprietarul celor două păsări, în persoana unei femei, care a declarat faptul că în urmă cu puțin timp, la domiciliul său s-ar fi prezentat doi bărbați, care au pretins că sunt cetățeni de naționalitate turcă și că au o expoziție de păsări în municipiul Ploiești și doresc să împrumute două găini de la aceasta, pe care să le înapoieze după ce le vor fotografia, lăsându-i în schimb un inel despre care au susținut că este din aur”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
VEZI ȘI: Angajați CFR din Prahova reținuți pentru furt din Depoul Ploiești. Descinderi în Boldești Scăeni și Colceag
Polițiștii au recuperat în totalitate prejudiciul și au mediatizat cazul pentru a le atrage atenția și altora cu privire la cât de inventivi pot fi hoții, indiferent cât de mare sau mică e paguba produsă.
În speța de față, așa-zișii turci sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea