Categorie: Știri locale

Maria Ionela Bucur s-a născut pe 22 august 2018, la Maternitatea din Ploiești. La trei ani după ce medicii le-au spus părinților că fetița este perfecta, mama și tatăl copilului sunt trimiși acum acasă să se mai bucure de micuță “cât mai pot”, “așa cum e”. Dar cum e Maria?

Povestea Mariei a fost spusă într-un material publicat de termene.ro, începând cu prima zi în care fetița a venit pe lume și medicii le-au spus părinților că este perfect sănătoasă. Primele temeri s-au strecurat în sufletul mamei încă din maternitate. Pentru că a născut prin cezariană a putut să-și țină fetița în brațe de-abia după trei zile după ce a adus-o pe lume. Iar atunci i s-a părut că este ceva în neregulă cu copilul: “Mi s-a strâns grămadă și mi s-a învinețit. M-am speriat, am chemat o doamnă asistentă, mi-a zis să stau liniștită. Exact așa s-a exprimat: «face caca»”.

Maria făcea crize zi și noapte, însă i se tot spunea că este ceva normal. Chiar și medicul de familie i-a spus că de vină sunt colicii și i-a recomandat să îi facă masaj și să o țină pe burtă pentru a calma durerile.

Mihaela și Vasile Bucur s-au agățat cât au putut de asigurările medicilor, însă după ce Maria a făcut o criză care a durat mai bine de 5 minute, au mers la Spitalul Petrolul pentru a mai cere o părere. Au fost trimiși imediat la Spitalul Marie Curie, iar de acolo la Obregia, copilul a fost internat timp de aproape doi ani, cu unele întreruperi. Tot la Obregia, părinții au cu ce diagnostice trebuie să lupte: encefalopatie epileptică cu debut neonatal, paralizie cerebrală spastică cvadriplegică, tulburare de dezvoltare.

Între timp, copilul a fost consultat și la o clinică din Italia, a făcut teste genetice, singurul rezultat concret obținut fiind încetarea crizelor, ca urmare a tratamentului primit de la Spitalul Obregia. Însă au rămas restul problemelor: copila nu poate merge, nu își ține capul, nu vorbește.

Mihaela Bucur spune că unii medici i-au dat speranțe că, prin ședințe de kinetoterapie, Maria va reuși să pășească. Numai că terapia ar trebui făcută zilnic, iar părinții nu-și permit costurile. Tatăl Mariei câștigă salariul minim pe economie, iar mama spune că nu a putut fi angajată ca însoțitor pentru că nu există posturi disponibile, așa încât se descurcă cu indemnizația de creștere copil. Cei trei locuiesc într-o casă dată de primărie, în satul Moara Nouă, comuna Berceni, din județul Prahova. Locuința și-au mobilat-o cu ajutorul prietenilor și cunoscuților și cu banii pe care îi câștigă acum se străduie din răsputeri să îi asigure Mariei tot ce are nevoie.

O rază de speranță în povestea Mariei

Din luna decembrie 2021, Asociația Terapii Miraculoase a preluat o parte din greutatea de pe umerii familiei Bucur. Maria face terapie gratuit, de două ori pe săptămână, la sediul lor din Ploiești. Doi maseuri, un kineterapeut și un psihoterapeut se ocupă de fetiță de mai bine de două luni. Munca acestor oameni o continuă mama acasă. În plus, se asigură că fetița are o alimentație care să îi asigure nutrienții necesari dezvoltării sale, iar acolo unde nu îi poate da din hrană îi cumpără suplimente alimentare recomandate de medici. Numai acestea depășesc 500 de lei pe lună, iar de multe ori nu le poate achiziționa pe toate.

Terapeuții de la Asocție spun că Maria ”nu este un copil de lăsat” pentru că se vede că răspunde la tratament și că sunt șanse ca starea ei să se îmbunătățească până în punctul în care să poată face singură lucruri minore: să mănânce, să meargă, să vorbească câteva cuvinte. Ar face mai mult pentru ea, dar nici pentru ei fondurile nu sunt nelimitate, pentru că au în grijă mai mulți copii cu diverse afecțiuni.

Pentru a o ajuta mai mult pe Maria i-au deschis un subcont în care se pot dona bani. Sumele strânse pot ajuta la plata terapeuților, dar și a transportului spre și către Asociație, pentru ca Maria să beneficieze, în continuare, de terapie asigurată aici.

Contract de sponsorizare 

Formular 230 – Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat

VEZI ȘI: Patru frățiori din Urlați, abandonați de părinți, sunt crescuți de bunici într-o cămăruță din chirpici, de 10 mp

Sursa: termene.ro

Back To Top