Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

minoră agresată sexual
Categorie: Știri locale
  • Bărbatul acuzat, joi, de fiica sa de 15 ani, că ar fi agresat-o sexual a fost reținut, iar vineri după-amiază instanța a emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
  • Victima și frații ei au fost preluați de urgență de Protecția Copilului.

Bărbatul de 43 de ani a fost reclamat joi dimineață de fiica sa, în vârstă de 15 ani, că ar fi agresat-o sexual. Fata, care a ajuns în jurul orei 5.00 la Secția de Poliție Rurală Blejoi, însoțită se pare de un vecin, le-a spus oamenilor legii cele întâmplate, iar imediat a fost demarată ancheta. Până seara, tatăl ei a fost reținut.

VEZI ȘI: O fată de 15 ani, din Prahova, a reclamat la Poliție că a fost agresată sexual de tatăl ei

Vineri, individul a fost prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Ploiești a emis mandat pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Între timp, atât adolescenta cât și frații ei, în vârstă de 12, respectiv 9 ani au fost preluaţi în regim de urgenţă de Protecția Copilului.

Surse din anchetă au declarat, pentru Agerpres, că minorii erau în grija tatălui, după despărţirea părinților, care a avut loc în urmă cu mai mult timp. Familia locuia fără forme legale în Strejnic și nu ar fi existat, anterior, sesizări cu privire la situația acesteia.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și viol.

Foto ilustrație

 

Back To Top