Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

șofer drogat dn1
Categorie: Știri locale
  • Un tânăr de 20 de ani, din București, care s-a urcat drogat la volan, a fost depistat azi-noapte în Prahova, pe Drumul Național 1.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei, 23:30 poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Prahova aflați în misiune pe DN1,  la Bărcănești, au tras pe dreapta un autoturism condus de șofer de 20 de ani, din municipiul București.

“Având în vedere comportamentul conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

VEZI ȘI: Accident spectaculos pe DN1, provocat de un șofer beat criță

Foto cu caracter ilustrativ

 

Back To Top