- O femeie din Strejnicu a sunat disperată, vineri, la 112, spunând că ea și copilul ei sunt agresați de bărbatul cu care avea o relație.
- În urma celor constatate, oamenii legii au emis imediat ordin de protecție, iar pe individ l-au luat la secție și l-au lăsat să se răcorească în arest.
“La data de 5 august a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din comuna Strejnicu despre faptul că ea și fiul acesteia sunt agresați de concubinul femeii.
În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că femeia, în vârstă de 23 de ani, prezintă urme vizibile de violență, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin provizoriu de protecție”, a informat IJP Prahova, în cursul zilei de sâmbătă.
Cât despre bărbatul care ar fi comis agresiunea, acesta a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, individul a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca astăzi să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
VEZI ȘI: Au fost prinși și reținuți tinerii care au incendiat două mașini în Strejnicu. Cine sunt
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană