Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

alcoolemie dn1
Categorie: Știri locale
  • Un bărbat beat criță a fost depistat la volan, azi-noapte, pe Drumul Național 1.

 

"Noaptea trecută, în jurul orei 00:45 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, în afara municipiului Ploiești, au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe direcția Brașov către București, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Ciorani.

Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: Accident provocat de un prahovean beat și fără permis, chiar sub ochii polițiștilor

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. 

Citiți și: Accident spectaculos pe DN1, la Bănești. Un șofer în vârstă de 64 de ani a pierdut controlul volanului, mașina a intrat în balans și s-a răsturnat pe câmp

Foto ilustrație

Back To Top