- Încă un prahovean care s-a urcat la volan fără a avea permis auto și, pe deasupra, după ce a consumat băuturi alcoolice, a provocat un eveniment rutier.
- Accidentul s-a produs sâmbătă seară, pe un drum județean, iar martori au fost chiar oamenii legii.
- Bărbatul în cauză a fost reținut.
IJP Prahova a anunțat că în accident a fost implicat un prahovean de 43 de ani, din Bălțești.
"La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Bălțești, au observat un autoturism care circula pe DJ 102 M, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare pătrunzând brusc pe acostament.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bălțești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ba mai mult, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat reprezentanții Poliției Prahova.
Citiți și: Accident în Plopeni în care au fost implicați doi copii care mergeau pe scutere. Unul a ajuns la spital
În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană