- Polițiștii au reținut un tânăr din municipiu care ar fi încălcat un ordin de protecție obținut de fosta iubită, împotriva sa.
- În două rânduri, individul s-ar fi răzbunat pe mașinile femeii, iar pe aceasta ar fi amenințat-o.
Prima dată, tânăra a reclamat în luna noiembrie că și-a găsit mașinile vandalizate, iar tot atunci a obținut un ordin de protecție împotriva fostului iubit. Documentul nu i-a fost de mare folos, însă, câteva luni mai târziu, când individul a simțit iar poftă de răzbunare.
“La data de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție Ploiești au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 22 noiembrie 2022, tânărul în cauză ar fi provocat distrugeri la două autoturisme parcate de pe Aleea Militari din municipiul Ploiești, aparținând fostei prietene, totodată amenințând-o cu acte de violență.
Ulterior, la data de 24 noiembrie 2022, Judecătoria Ploiești a emis un ordin de protecție prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de 200 de metri de fosta sa prietenă și de mama acesteia.
Citiți și: FOTO ALTE DOUĂ SPAȚII PUBLICE VANDALIZATE ÎN PLOIEȘTI
La data de 13 martie a.c., la sediul de poliție s-au prezentat cele două femei care au sesizat faptul că bărbatul nu ar fi respectat ordinul de protecție emis prin aceea că ar fi venit în parcarea blocului unde locuiesc și ar fi provocat distrugeri la autoturismul utilizat de către acestea”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. Polițiștii fac cercetări pentru amenințare, distrugere și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană