Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

dosare penale rutiera
Categorie: Știri locale
  • Trei tineri din Prahova au intrat, azi-noapte, în atenția polițiștilor care au derulat acțiuni rutiere pe drumurile din județ.
  • Doi dintre aceștia au fost prinși conducând sub influența alcoolului, iar al treilea a fost depistat la volan, în condițiile în care avea permisul suspendat.

Cele trei dosare penale au fost deschise la Băicoi, Valea Călugărească și Iordăcheanu.

Primul caz a fost înregistrat puțin după miezul nopții.

„În jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Băicoi, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din oraș.

Întrucât la înmânarea documentelor solicitate conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a informat IJP Prahova.

Tot noaptea trecută, în jurul orei 00.45, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au oprit pentru control, în localitate, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Bucov.

“În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânăr figurează cu permisul de conducere suspendat”, a menționat sursa citată.

Ulterior, în jurul orei 02.45, și polițiștii rutieri din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache au depistat un alt bărbat care conducea sub influența băuturilor alcoolice.

„Pe raza comunei Iordăcheanu, au oprit, pentru control, pe DJ102 C, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din orașul Urlați, de această dată, aparatul indicând valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au mai exemplificat reprezentanții IJP Prahova.

În toate cele trei cazuri sunt derulate cercetări, în cadrul unor dosare penale.

Citiți și: MANIERE PENALE! UN CÂMPINEAN A MERS ÎN VIZITĂ LA NIȘTE PRIETENI, DAR I-A BĂTUT DE I-A BĂGAT ÎN SPITAL

Foto ilustrație

Back To Top