- 11 șoferi băuți sau drogați depistați în trafic de polițiștii din Prahova, în zilele de weekend. Doi dintre aceștia au fost implicați chiar în accidente rutiere.
- Alte două persoane s-au ales cu dosare penale pentru că au condus fără permis.
- După verificarea a peste 750 de autovehicule, oamenii legii au aplicat, în județ, peste 300 de sancțiuni contravenționale.
Cele mai multe dosare penale au fost deschise în urma consumului de alcool și droguri.
“Pe parcursul celor trei zile, polițiștii au verificat peste 750 de autovehicule, aproximativ 550 dintre conducătorii auto fiind testați cu aparatele etilotest.
De asemenea, au fost efectuate și aproximativ 30 de testări cu aparatele drugtest.
În urma activităților, au fost aplicate aproximativ 325 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 78.000 de lei.
11 conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pe drumurile publice din Prahova.
În total, 23 de permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare au fost reținute de polițiștii rutieri prahoveni, pentru diferite abateri.
De asemenea, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au constatat alte două infracțiuni rutiere pe drumurile publice, privind conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere și o altă privind conducerea, de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus”, a precizat IJP Prahova.
Infracțiuni constatate de polițiștii prahoveni ultimele 48 de ore
IJP Prahova a prezentat, într-o informare transmisă luni, detalii ale cazurilor înregistrate în weekend, inclusiv cu privire la două accident provocate de șoferi beți:
>>> La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 100D, în localitatea Bănești, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comună. Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
>>> La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DJ 230, în localitatea Cerașu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comună. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Citiți și: TREI DOSARE PENALE ÎNTR-O SINGURĂ NOAPTE, ÎN PRAHOVA, PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE
>>> Ulterior, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Doftanei din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 de ani, din municipiu. Întrucât conducătoarea auto manifesta un comportament suspect, a fost testată cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Și în această cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
>>> În dimineața zilei de 18 iunie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte, în timp ce acționau pe linia combaterii conducerii de autovehicule de către conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, au oprit, pentru control, pe DJ 102 B, în comuna Posești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Starchiojd. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
>>> Ulterior, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Drajna, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră au oprit, pentru control, tot pe DJ 102 B, în comuna Posești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul București. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
>>> În jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza, au fost sesizați despre faptul că pe strada Mureșului, din oraș, un autoturism ar fi intrat într-un șanț, fiind posibil ca șoferul acestuia să se afle sub influența băuturilor alcoolice. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 40 de ani, din oraș, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, aducându-i-se la cunoștință că urmează să fie condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Întrucât traficul era îngreunat în zonă, fiind o porțiune îngustă, polițistul a fluidizat, pentru scurt timp, traficului rutier, moment în care, profitând de moment, bărbatul ar fi fugit în zona împădurită de lângă drum, sustrăgându-se astfel de la prelevarea de mostre biologice de sânge. Având în vedere acest aspect, s-a format echipă operativă, în vederea depistării bărbatului, acesta fiind găsit la scurt timp. În urma depistării, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
>>> Tot ieri, 18 iunie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Enăchiță Văcărescu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către strada Malu Roșu. La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Ploiești, care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
>>> Ulterior, la scurt timp, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1 B, în comuna Chițorani, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe direcția Ploiești către Buzău. La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul București, care prezenta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
>>> Noaptea trecută, în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în orașul Bușteni s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde, din verificări au stabilit faptul că în accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, ulterior, în urma impactului, autoturismul fiind proiectat într-un alt ansamblu de vehicule. În urma accidentului rutier nu au rezultat victime.
>>> Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul celor doi conducători de ansambluri de vehicule, iar în cazul conducătorului autoturismului, aparatul a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană