Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

inselaciune criptomonede
Categorie: Știri locale
  • Zece persoane au fost plasate sub control judiciar în dosarul de înșelăciune cu privire la care DIICOT a furnizat primele detalii acum două zile.
  • Alți trei bănuiți au fost reținuți, iar Tribunalul Prahova a emis, pe numele lor, mandate de arestare preventivă.
  • Procurorii au prezentat, astăzi, măsurile preventive adoptate, dar și noi detalii despre schema prin care grupare ar fi păcălit 240 de persoane.

Escrocii au păcălit sute de persoane săinvestească în tranzacții cu criptomonede, ademenindu-le cu pretinse câștiguri. În fapt, membrii grupării nu făceau decât să le ceară bani pe care îi foloseau, mai departe, în interese propriu.

"Grupul infracțional organizat a acționat pe trei paliere, fiind constituit din persoane cu roluri bine definite, la aceasta aderând ulterior şi alţi membri.

Membrii situați pe primul palier aveau rolul de a lua legătura cu potențialii clienți, care își manifestau intenția de a investi sume de bani în criptomonedă, cât și rolul de a îi consilia în deschiderea unui cont pe o platformă de exchange de criptomonede , unde efectuau cumpărări de monedă electronică pe numele lor, în măsura în care aceştia nu aveau cunoștințele necesare, transferându-i apoi în contul deţinut, în alt exchange, de către liderul grupului şi care era utilizat de acesta cu suportul membrilor grupului pentru colectarea de fonduri.

Al doilea palier a acționat, după efectuarea de către persoanele vătămate a primei investiții, în scopul de a le determina să îşi suplimenteze fondurile. Astfel, acestora le erau create, de obicei la telefon, sentimente de euforie, prin falsa reprezentare a profesionalismului lor în activităţile de trading întreprinse, activităţi care, în realitate, generau pierderi. În fapt, criptomonedele transferate de părțile vătămate erau convertite de membrii grupului infracțional organizat în dolari, mare parte din aceste sume fiind cheltuite în interes personal, fie utilizate pentru efectuarea, pe sistem piramidal, a unor plăţi parţiale către clienţi mai vechi, care solicitau în mod insistent restituirea banilor.

Pe al treilea palier a activat liderul grupului, administrator al persoanei juridice, care lua majoritatea deciziilor legate de plăţi, alături de asociatul unic al societăţii și un alt membru, ce deținea contul utilizat pentru colectarea de fonduri.

Valoarea prejudiciului produs este în valoare de peste 4,71 milioane USD", au precizat, astări, procurorii DIICOT.

Marți, pe 20 iunie, anchetatorii au dispus reținerea a trei inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de zece inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune şi evaziune fiscală. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citiți și: SUTE DE ROMÂNI PĂCĂLIȚI CU 4,7 MILIOANE DE DOLARI. "AFACEREA" CU CRIPTOMONEDE, LUATĂ LA BANI MĂRUNȚI DE PROCURORII DIICOT PLOIEȘTI - VIDEO LINK

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul tuturor brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

Back To Top