- La numai 5 ani, Andrei trece printr-o încercare greu de depășit chiar și de un adult, darămite de un copil la vârsta la care ar trebui să descopere și să se bucure de lumea din jur.
- Un diagnostic crunt primit în primăvară - limfom limfoblastic - îl condamnă la ani de tratamente.
- Șansa lui a venit de la o clinică din Italia. Terapia dă rezultate, dar băiețelul și părinții lui se află abia la începutul unui drum greu și, din păcate, foarte costisitor. Cheltuielile sunt peste posibilitățile unei familii obișnuite.
În luna martie, în urma unei semipareze faciale pe partea stângă, Andrei a ajuns la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală unde, în urma unui CT, medicii au descoperit o tumoră de dimensiuni foarte mari, urât poziționată, și un plămân nefuncțional, plin cu lichid. Despre o intervenție chirurgicală nici nu putea fi vorba, din cauza riscurilor de a-i atinge un vas de sânge, așa că a fost făcută doar o intervenție de moment, iar ulterior copilul a fost transferat la Spitalul Fundeni. Acolo, starea băiețelului s-a înrăutățit, și tot în acea perioadă familia a flat și diagnosticul clar, în urma biopsiei. Micuțul suferă de limfom limfoblastic, iar celulele canceroase erau deja prezente în măduvă.
Marian și Cristina au căutat disperați o șansă pentru copilul lor, iar un răspuns pozitiv a venit de la Clinica Bambino Gesu din Italia. Andrei a ajuns acolo cu o ambulanță privată, iar părinții îi sunt de atunci alături. Pentru acest lucru, potrivit apropiaților familiei, a fost nevoie să închirieze un apartament pentru care plătest 1.450 de euro pe lună, cheltuieli la care se adaugă utilitățile.
Din fericire, Andrei a început deja a treia schemă de chimioterapie și tratamentul dă roade. În același timp, însă, părinții nu mai reușesc să facă față cheltuielilor, mai ales că veniturile lor s-au diminuat considerabil, fiind nevoiți să facă numeroase sacrificii pentru a fi alături de copilul lor.
Planul de tratament se întinde pe o perioadă de doi ani, dar familia nu mai are de unde să facă rost de bani pentru a se întreține în Italia, acolo unde este șansa lui Andrei de a supraviețui. Pentru o familie modestă, așa cum sunt ei, lupta asta e mult prea grea, iar teama cea mai mare e să rămână pe drumuri printre străini.
Cunoscuții le-au sărit în ajutor și lansează de asemenea un apel către cei care-i pot ajuta pe tinerii părinți și pe băiețelul lor de 5 ani.
Donațiile pot fi făcute în unul dintre contrurile de mai jos:
- POPESCU VIRGIL MARIAN – RO61OTPV430001435199RO01 - CONT ÎN LEI
- POPESCU VIRGIL MARIAN - RO61OTPV180001435199EU01 - CONT ÎN EURO -OTP BANK
- REVOLUT : 0723161737 SAU RO32 BREL 0005 5175 9995 0100
- POPESCU CRISTINA - RO16RNCB 0318077788560001 – CONT ÎN LEI
Citiți și: "CĂSUȚA 4 FANTASTICI", PENTRU FRĂȚIORII DIN URLAȚI ABANDONAȚI DE PĂRINȚI, ESTE GATA