• A doua clasă din cadrul programului de învățământ dual de la Liceul Tehnologic Anghel Saligny Ploiești a finalizat studiile liceale, iar absolvenții au un loc de muncă asigurat în producția de tapițerii.
• Odată cu studiul cursurilor, elevii au fost formați profesional la Adient Trim Ploiești.
Colaborarea pentru un program de învățământ dual dintre Adient și Liceul Tehnologic Anghel Saligny din Ploiești a început în 2018. Atunci, tinerii care finalizaseră învățământul gimnazial, s-au înscris în prima clasă în sistem dual.
În 2020, a fost inaugurată o nouă clasă, ce oferă de această dată două calificări: confecționer produse textile și mecanic utilaje și instalații în industrie.
După succesul înregistrat de primele două clase, Adient Trim Ploiești a luat decizia să continue formarea profesioniștilor prin lansarea celei de a treia clase de învățământ dual în 2022.
Adient Trim Ploiești, lider în producția de tapițerii auto Premium și un promotor al învățământului dual în România, a celebrat finalul de an școlar alături de 15 absolvenți ai clasei înființate în anul 2020, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Anghel Saligny. Ceremonia de absolvire a elevilor s-a desfășurat în prezența părinților acestora, reprezentanților Adient, ai Liceului Tehnologic Anghel Saligny și Inspectoratului Școlar Județean Prahova și specialiștilor în domeniul educației.
„Ne bucurăm să vedem rezultatele acestui proiect educațional de succes și să constatăm că absolvenții noștri au obținut locuri de muncă într-o companie stabilă precum Adiant Trim Ploiești. Acest parteneriat oferă elevilor noștri oportunități valoroase de formare profesională și pregătire într-un domeniu solicitat pe piața muncii”, a declarat prof. Anca Niculae, Directorul Liceului Tehnologic Anghel Saligny.
„Suntem încântați să întâmpinăm în echipa noastră tineri talentați care au obținut calificări de 'Confecționer produse textile' și ‘Mecanic utilaje și instalații în industrie’. Ei au demonstrat seriozitate, dorință de a învăța și o abordare profesionistă pe parcursul programului de formare. Suntem siguri că vor continua să se dezvolte și să aducă un aport valoros în cadrul companiei”, a sibliniat Carmen Bărbulescu, Director de Resurse Umane la Adient Trim Ploiești.
Prin acest parteneriat pentru învățământul dual, se investește în dezvoltarea resurselor umane, în același timp este promovat învățământul tehnic și practic în colaborare cu instituțiile de învățământ. Compania furnizează oportunități de carieră și dezvoltare profesională pentru tinerii absolvenți, contribuind astfel la dezvoltarea comunității locale și a industriei confecțiilor textile.
În acest sistem dual, elevii beneficiază de mai multe oportunități:
- Pe parcursul celor 3 ani de studiu, elevii beneficiază de pregătire teoretică și practică alături de o echipă profesionistă, performantă și inovativă;
- Pe lângă bursa profesională acordată de stat, elevii primesc, în cadrul stagiilor de practică din sistemul dual, și o susținere financiară acordată de Adient;
- La finalul perioadei de școlarizare, primesc un Certificat de pregătire profesională de nivel 3 și beneficiază de un loc de muncă asigurat în cadrul companiei.
- În cadrul stagiilor de practică în fabrică, elevilor li se asigură transportul și o masă caldă pe zi, iar în funcție de performanța acestora primesc premii.
Compania Adient deține cinci unități de producție: Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii).
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană