- Polițiștii locali din Ploiești au prins miercuri, în zori, trei adolescenți din municipiu suspectați că, azi-noapte, ar fi dat foc gunoaielor depozitate pe o platformă gospodărească din cartierul Vest.
Cei trei minori ar fi provocat incendiul izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, la o platformă de deșeuri din zona spitalului CF.
"În dimineața zilei de astăzi, 16 august 2023, în jurul orei 04:20, polițiștii locali au depistat pe strada Cosminele, trei tineri care erau suspecți pentru incendierea deșeurilor menajere de la o platformă gospodărească.
Cele trei persoane au fost reținute de patrula Poliției Locale, în urma semnalmentelor comunicate de Dispeceratul instituției, fiind suspecte de incendierea în jurul orei 02:00 a deșeurilor menajere de la platforma gospodărească aferentă blocurilor de pe Aleea Strunga.
Tinerii, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, domiciliați în Ploiești, au fost identificați și predați de polițiștii locali reprezentanților Secției nr. 3 Poliție, în vederea continuării cercetărilor", a informat Poliția Locală Ploiești.
Citiți și: DOI ADOLESCENȚI AU FOST TÂLHĂRIȚI PE STRADĂ, LA PLOIEȘTI. BĂNUIȚII SUNT MINORI ȘI AU FOST REȚINUȚI
Reprezentanții instituției fac apel la spiritul civic al cetățenilor, solicitându-le să semnaleze astfel de fapte la Dispeceratul instituției, la numărul de telefon 0244/954, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau polițiștilor locali aflați în patrulare, orice încălcare a regulilor sociale, a ordinii și liniștii publice.
Ilustrație arhivă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană