Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

DrugTest pozitiv
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii din Ploiești au deschis, ieri noapte, două dosare penale pe numele unor șoferi bănuiți că s-ar fi urcat la volan după ce ar fi consumat substanțe interzise. 
  • Cei doi au fost depistați pe Șoseaua Vestului, respectiv pe str. Gheorghe Lazăr, în zona centrală a orașului, în timpul unor acțiuni de rutină.

Cei doi tinerii cercetați deoarece ar fi condus drogați, în urma rezultatului pozitiv indicat de DrugTest în fiecare dintre cazuri, sunt din Ploiești.

"În seara de 17 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Șoseaua Vestului, condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiu.

Întrucât conducătorul auto prezenta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, respectiv Canabis.

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

(...)  În jurul orei 03:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gheorghe Lazăr, dau oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Ploiești.

Întrucât tânărul manifesta un comportament specific consumului de substanțe psihoactive, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul DrugTest, rezultatul acestuia indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism, respectiv marijuana.

Astfel, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge", au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: UN TÂNĂR OPRIT DE POLIȚIE ÎN WEEKEND, ÎN PLOIEȘTI, A AVUT REZULTAT POZITIV LA TESTUL PENTRU CONSUM DE CANABIS ȘI COCAINĂ

În ambele cauze au fost deschise dosare penale, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Foto ilustrație

 

Back To Top