- O nouă tragedie a fost pe cale să se producă vineri după-amiază, pe DN72, la Ariceștii Rahtivani.
- Mai mulți pasageri ai unui microbuz au fost răniți după ce vehiculul a intrat în coliziune cu un TIR.
Potrivit ISU Prahova, în accident au fost implicate un TIR în care se afla doar șoferul și un microbuz cu 19 persoane:
"Pompierii militari prahoveni acționează în aceste momente pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Ariceștii Rahtivani pe DN72, cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță pentru transport victime multiple și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Citiți și: TRAFIC RESTRICȚIONAT DIN CAUZA UNUI ACCIDENT, PE DN1, LA AZUGA/ UPDATE - UN PIETON A FOST LOVIT MORTAL DE UN AUTOTURISM
Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment au fost implicate un autotren, cu un ocupant, și un microbuz, în care se aflau 19 persoane. În acest moment, 10 persoane de la bordul microbuzului primesc îngrijiri medicale, toate sunt conștiente.
La locul evenimentului sunt prezente și 4 ambulanțe SAJ".
Cinci dintre victime au fost transportate la spital, cu leziuni ușoare, a menționat sursa citată.
Potrivit Poliției, traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești. La fața locului se derulează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.
Update - Traficul a fost reluat în jurul orei 15.30. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte încare s-a produs evenimentul.
Update - "Conducătorul ansamblului de vehicule are vârsta de 37 de ani, iar conducătorul microbuzului 56 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a 5 pasagere din microbuz, posibil rănite ușor.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a informat IJP Prahova.
Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană