- Un tânăr de 28 de ani a fost reținut, iar apoi arestat preventiv, la un an de la prima faptă cu privire la care este anchetat.
- Acesta ar fi sustras, în urma a două lovituri date pe raza municipiului Ploiești, câteva sute de pachete de țigări. Ba chiar, o dată, a plecat și cu sertarul casei de marcat.
Bărbatul de 24 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, fiind prins după ce, la începutul acestei luni, ar fi furat 600 de pachete de țigări.
"La data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un agent de pază despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o societate comercială din zona de nord a municipiului. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că în jurul orei 04.00, un bărbat ar fi pătruns în incinta societății comerciale de unde ar fi sustras aproximativ 600 de pachete de țigări, creând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată ca fiind un bărbat în vârstă 28 de ani, din comuna Dumbrăvești", a precizat IJP Prahova.
Acela;i individ este bănuit că, pe 20 octombrie 2022, ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale din municipiu mai multe pachete de țigări și sertarul casei de marcat, creând un prejudiciu total de 7.000 de lei.
"În vederea administrării probatoriului, la data de 18 octombrie a.c., au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile bărbatului, fiind descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
Tot la data de 18 octombrie, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 19 octombrie față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat", a mai menționat IJP Prahova.
Citiți și: BĂRBATUL CARE ȘI-A AGRESAT SEXUAL NEPOATA PE STRADĂ, ÎN CENTRUL PLOIEȘTIULUI, A FOST ARESTAT PREVENTIV
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană