Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

fiul retinut pentru incalcarea ordinului de protectie
Categorie: Știri locale
  • O femeie de 64 de ani, din Ploiești, a apelat disperată la ajutorul Poliției, pentru a scăpa de fiul ei împotriva căruia, cu numai câteva ore în urmă, fusese emis un ordin de protecție.
  • Cei doi avuseseră un conflict încheiat, de asemenea, cu intervenția polițiștilor.

Ignorând măsurile luate deja față de el, în umr aincidentelor de duminică, fiul s-a întors, ieri noapte, la domiciliul mamei. Speriată, femeia a sunat la Poliție.

"La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 64 de ani, din municipiu, despre faptul că fiul său în vârstă de 43 de ani, a venit la domiciliul acesteia, deși pe numele său a fost emis un ordin provizoriu de protecție.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat persoana reclamată, din verificări reieșind faptul că, la data de 22 octombrie, în urma unui alt conflict între cei doi, polițiștii au emis un ordin provizoriu de protecție pentru apelantă, față de fiul acesteia, prin care, bărbatului i se interzicea să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de femeie și de domiciliul acesteia.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul unității de poliție, iar în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive", au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: BĂRBATUL DE 74 DE ANI CARE ȘI-AR FI UCIS FIUL, VINERI SEARĂ, A FOST ARESTAT PREVENTIV

Cercetările față de acesta sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție.

Foto ilustrație

Back To Top