- Polițiștii prahoveni au deschis dosar penal pentru înșelăciune unui tânăr care a încasat, de la un prahovean, echivalentul a vreo 700 de euro pentru telefonul pe care-l avea la vânzare și care s-a dovedit a fi contrafăcut.
- Păgubitul și-a dat seama că a fost păcălit și a cerut ajutorul autorităților pentru a-și recupera banii.
Polițiștii Secției Rurale de Poliție Bălțești au identificat, marți, o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, fapta fiind comisă în contextul vânzării unui telefon mobil,prin intermediul unei platforme online.
"În fapt, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii Postului de Poliție Comunal Șoimari au fost sesizați de către un tânăr cu privire la faptul că ar fi fost înșelat cu 3.500 de lei de către o persoană.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 1 noiembrie a.c., tânărul în cauză ar fi convenit cu o persoană de pe o platformă de vânzări online achiziționarea unui telefon mobil în schimbul a 3.500 de lei.
Citiți și: O PRAHOVEANCĂ A RĂMAS FĂRĂ BANI, TELEFON ȘI BIJUTERII, DUPĂ CE A PRIMIT ÎN VIZITĂ UN TÂNĂR DIN BRĂILA
Ulterior, la data de 3 noiembrie a.c., tânărul a primit prin curier un pachet care conținea telefonul mobil achiziționat, constatând faptul că acesta prezenta urme de contrafacere", a precizat IJP Prahova.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana banuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 21 de ani din județul Neamț. Acesta a restituit întreg prejudiciul cauzat, dar este cercetat, în continuare, în cadrul unui dosar penal de înșelăciune.
Foto ilustrație (retail.ro)
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană