Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu salcia
Categorie: Știri locale
  • Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Mizil au acționat, azi-noapte, la Salcia, pentru lichidarea incendiului care amenința să se extindă la mai multe locuințe.

Alerta de incendiu a fost dată în jurul orei 1.45. Focul a afectat o locuință,anexele din gospodărie, dar și pe cele din curtea vecină, amenințând să cuprindă și alte case.

"Progresiv, la locul evenimentului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o casă, la anexele gospodărești aferente, precum și la anexele gospodărești ale unei locuințe învecinate, totalizând o suprafață de aproximativ 400 mp.

Pompierii au depus eforturi pentru a evita propagarea flăcărilor la locuințele învecinate", a informat ISU Prahova.

Citiți și: MOBILIZARE A POMPIERILOR, ÎN CENTRUL PLOIEȘTIULUI, ÎN URMA UNEI ALERTE DE INCENDIU LA SEDIUL UNEI BĂNCI

În urma evenimentului nu au rezultat victime, dar au fost înregistrate pagube, iar pompierii au stabilit că dezastrul ar fi fost cauza de un coș de fum neprotejat termic față de prezența materialelor combustibile din zona de ardere.

Avertismentul pompierilor

"Revenim în atenția populației cu o serie de reguli pe care este esențial să le respecte pe tot parcursul sezonului rece, pentru a evita astfel de evenimente nefericite:

  • coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
  • în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
  • coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor", a transmis ISU Prahova.

incendiu salcia2

incendiu salcia3

incendiu salcia4

incendiu salcia6

incendiu salcia7

Foto: ISU Prahova

Back To Top