- Un șofer care circula în zona Cheia, a pierdut controlul asupra direcției și a ieșit în afara carosabilului.
Poliția a anunțat că în accidentul de pe DN1A au fost răniți conducătorul auto, precum și alți doi tineri, pasageri în autoturism.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că un tânăr de 24 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Drumul Național 1 A, direcția Brașov către Ploieşti, la un momemt dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă către stânga.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat un rezultat negativ.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a unei pasagere de 24 de ani si a unui alt tânăr de 22 de ani, care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, potrivit informațiilor furnizate de IJP Prahova.
Polițiștii derulează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Citiți și: ACCIDENT CUMPLIT PE DN1A, LA MĂGURELE. UN TÂNĂR A RĂMAS ÎNCARCERAT DUPĂ CE A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN PARAPET, APOI S-A RĂSTURNAT
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană