- Echipaje ale ISU Prahova și de la Ambulanță, precum și un elicopter SMURD, au fost solicitate să intervină luni, la Breaza, în urma unui incident petrecut în timpul lucrărilor derulate într-o unitate de învățământ.
Doi muncitori au fost răniți după ce au căzut de pe o schelă. La fața locului a fost adus un elicopter SMURD, care a și preluat una dintre victime.
„Am fost solicitați să intervenim pentru acordarea asistenței medicale de specialitate și a prim-ajutorului medical calificat în cazul producerii unui accident la Liceul Teoretic «Aurel Vlaicu» Breaza. Este vorba despre doi lucrători, bărbați de 37 de ani și, respectiv de 47 ani, care au căzut de pe schelă, iar în urma evenimentului au suferit politraumatisme. Intervenim cu o ambulanță de terapie intensivă mobilă (cu medic), un echipaj SMURD și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova. Intervine și elicopterul SMURD Brașov”, a informat ISU Prahova.
Citiți și: PLOIEȘTI. LUCRĂRI DERULATE DE MUNCITORI, POZIBILA CAUZĂ A INCENDIULUI IZBUCNIT LA O HALĂ CU REZIDUURI PETROLIERE
Răniții au fost găsiți conștienți. Unul dintre ei a fost preluat de elicopterul SMURD, iar la doilea de o ambulanță SMURD - Terapie Intensivă Mobilă.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană