- Mai multe echipaje ale Poliției Locale au derulat verificări, joi dimineață, în piețele Malu Roșu și Nord, pentru prevenirea și combaterea activităților de comerț ilegal, stoparea fenomenului de abandon deșeuri de orice natură în locuri neautorizate și stabilirea unui climat de siguranță publică.
Poliția Locală a transmis, în această după-amiază, bilanțul acțiunilor derulate în cele două piețe, în prima parte a zilei. Echipele de control au verificat afișarea la loc vizibil a datelor de identificare și a prețurilor practicate de către agenții economici, păstrarea și comercializarea produselor în condiții igienico-sanitare, purtarea ecosonului de către comercianți, precum și respectarea amplasamentului pentru desfășurarea activității comerciale în perimetrul pieței.
„Au fost verificați 22 de agenți economici, iar pentru neregulile constatate s-au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 lei - conform H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului.
Citiți și: Controale de amploare organizate de Poliția Locală, în Oborul Ploiești. Au fost date amenzi de peste 10.000 de lei
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au verificat respectarea graficului de ridicare a deșeurilor menajere de către operatorul de salubritate și au acționat pentru identificarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere și asimilabile acestora pe domeniul public, în locuri neautorizate. Au fost sancționate 11 persoane fizice pentru depozitarea deșeurilor pe platforma gospodărească, dar în afara recipientelor de precolectare și depozitarea deșeurilor pe domeniul public, precum și o persoană juridică care depozita deșeurile la o platformă unde nu era arondată prin contract, fiind destinată blocurilor de locuințe. Valoarea totală a amenzilor este de 15.500 lei”, informează reprezentanții Poliției Locale.
În timpul acțiunilor de joi, polițiștii locali au identificat și 16 autoturisme abandonate, pentru care vor fi făcute formalitățile către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, în vederea inițierii procedurii de eliberare a domeniului public.
Citiți și: Șeful Pieței Centrale a Ploieștiului a fost dat afară, după controlul dispus de Mihai Polițeanu
O altă adresă va fi transmisă către Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Bucov, solicitându-se capturarea și ridicarea câinilor fără stăpân din zona străzii Vitejilor.
Trei echipaje din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat, astăzi, și pentru prevenirea și combaterea faptelor de cerșetorie, a comerțului stradal neautorizat și au asigurat măsuri de ordine și liniște publică.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană