- În noaptea de joi spre vineri, pompierii au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu la un autovehicul, incident produs pe raza comunei Blejoi.
- Evenimentul a avut loc în șantierul amenajat pentru lucrările la pod.
Autovehiculul a luat foc vineri dimineață, în jurul orei 3.45, la Blejoi, în zona DN1A.
„Au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, fiind mobilizate la locul evenimentului 2 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, ardea generalizat o autodubă, fără încărcătură, situată în incinta organizării de șantier din zona podului Blejoi. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, stabilind, la finalul intrevenției, faptul că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a unui scurtcircuit electric”, au informat reprezentanții ISU Prahova.
Citiți și: Aproape toate localitățile din Prahova au primit bani de la Guvern, din Fondul de rezervă. Cum au fost împărțite sumele
Evenimentul nu a fost soldat cu victime.
Podul peste Teleajen aflat pe DN1A, la Blejoi, a intrat în reparații la jumătatea lunii mai.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană