Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu victima comarnic
Categorie: Știri locale
  • Alerta a fost dată în jurul orei 18.00, pompierii primind informații că o persoană s-ar afla în imobilul cuprins de flăcări.

Locuința cuprinsă de incendiu se află pe str. Eternității, din Comarnic, unde au fost trimise mai multe echipaje de stingere, dar și unul SMURD, salvatorii confirmând, din păcate, informațiile cu privire la persoana surprinsă în interior.

„La locul indicat, au fost mobilizate echipaje de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Comarnic și al Detașamentului Câmpina cu un total de 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul etajului locuinței, pe o suprafață de cca. 100 mp. Deoarece exista informația conform căreia o persoană ar fi fost surprinsă de incendiu, au fost constituite echipe de căutare-salvare și s-a realizat pătrunderea în imobilul afectat. Din nefericire, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 45 ani”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.

Citiți și: FOTO. Tragedie la Valea Doftanei. O bătrână a pierit într-un incendiu care i-a cuprins locuința

În acest moment, incendiul este lichidat, pompierii lucrând pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia.

Citiți și: Tragedie în Prahova, în noaptea de Anul Nou. O bătrână a pierit într-un incendiu care i-a cuprins locuința - video link 

Foto ilustrație

Back To Top