- Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au reținut, miercuri, un bărbat din municipiu, bănuit de un furt care ar fi avut loc pe 5 ianuarie.
Individul i-ar fi furat unei tinere, într-o scară de bloc, portofelul în care aceasta avea suma de 1.400 de lei.
„În fapt, la data de 5 ianuarie a.c., bărbatul în cauză ar fi sustras portofelul unei tinere de 25 de ani, din orașul Mizil, în care se aflau 1.400 de lei, dintr-un bloc din municipiul Ploiești.
În vederea administrării probatoriului, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul bănuitului, unde a fost descoperită și ridicată, în integralitate, suma sustrasă.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: Un tânăr a fost reținut, la Ploiești, pentru că ar fi agresat sexual o femeie, pe scara unui bloc din municipiu
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană