- Un prahovean reclamă că localitatea sa este ca și abandonată, sub noua conducere a administrației locale.
- Într-o sesizare transmisă pe adresa redacției, omul susține că, de ceva vreme, prin Primărie bate vântul, singurii care mai sunt prezenți la program fiind femeia de serviciu și un muncitor.
Comuna Lapoș îl are ca primar, din toamnă, pe social-democratul Viorel Barbu, ales la scrutinul din 9 iunie 2024 și care, anterior, a ocupat funcția de vice. Schimbarea de la conducerea administrației locale nu a fost una benefică pentru localitate, în opinia localnicului care ne-a transmis sesizarea.
Acesta îl acuză pe primar că nu prea stă pe la serviciu, ceea ce ar fi dus comuna „într-o stare de abandon administrativ evident”.
„Primăria pare să funcționeze doar formal, fiind lăsată, în mod paradoxal, pe mâinile femeii de serviciu și ale muncitorului, singurii angajați prezenți constant în timpul programului de lucru”, adaugă reclamantul.
„Primarul, navetist între Lapoș și Ploiești, preferă să-și petreacă timpul în oraș, sub pretextul „deplasărilor de serviciu”. În realitate, acesta este adesea de negăsit la birou, iar problemele comunității sunt ignorate în mod constant. Mai grav, comuna nu are nici măcar un viceprimar, deoarece primarul refuză să promoveze pe unul dintre consilierii din actuala majoritate, pe care îi consideră nepregătiți și lipsiți de competențele necesare, motivând că nu au studii relevante pentru a ocupa o astfel de funcție. Doi dintre consilierii majorității fiind agricultori, un alt ales local are un post bine plătit în sectorul privat, iar o consilieră este casnică... ”, acuză localnicul.
Pe lista nemulțumirilor acestuia se regăsește faptul că ușile ar sta mai mult înschise, iar funcționarii ar fi „în deplasare permanentă, fie la Trezoreria din Vălenii de Munte, fie la Direcția de Finanțe din Ploiești”, în timp ce „proiectele de dezvoltare locală sunt inexistente, reflectând lipsa totală de interes și inițiativă a administrației actuale pentru atragerea de fonduri sau implementarea unor programe care să aducă beneficii reale comunității”, iar „nivelul de încasare a taxelor și impozitelor locale este alarmant de scăzut”.
Omul spune, în scrisoarea trimisă pe adresa redacției, că vrea să tragă astfel un semnal de alarmă, având în vedere că s-au scurs doar câteva luni din acest mandat. „O administrație publică ineficientă afectează în mod direct calitatea vieții cetățenilor, iar tăcerea sau indiferența nu fac decât să agraveze lucrurile”, consideră acesta.
Viorel Barbu a fost ales, pe 9 iunie 2024, primar al comunei Lapoș, cu 301 voturi din cele 592 valabil exprimate la alegerile locale.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană