- Judecătoria Ploiești a admis, marți, solicitarea procurorilor privind măsura preventivă în cazul tinerei de 29 de ani, din Ploiești, care a condus beată și fără permis, provocând un accident cu victime, vineri dimineață, în zona centrală a municipiului. Hotărârea instanței a fost însă contestată.
Ploieșteanca aflată la volanul unui Bentley a provocat un accident grav, vineri dimineață, la intersecția dintre Bd. Independenței și str. Golești, în dreptul fostei Case a Căsătoriilor. Aceasta și un pieton au fost răniți.
Cercetările au scos la iveală că tânăra nu avea permis de conducere, dar și că se urcase beată la volan.
Luni, polițiștii au reținut-o pe femeie, iar ieri anchetatorii au mers în instanță, cerând ca aceasta să fie arestată preventiv. Iar solicitarea a fost aprobată, însă printr-o hotărâre care nu este definitivă: „(...) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în dosarul nr.799/284/P/2025. Dispune arestarea preventivă a inculpatei S. R.-I., (***), pentru săvârşirea infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă”, (..:)“conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” (...) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.02.2025 până la data de 05.03.2025, inclusiv. În temeiul art.230 alin.(2) C.pr.pen.,dispune emiterea mandatului de arestare preventivă nr.7 pentru inculpata S. R.-I. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Citiți și: Accident cu victime, pe Bd. Independenței. Femeia care s-a urcat la volan beată și fără permis a fost arestată
Hotărârea, pronunțată marți după-amiază, a afost contestată imediat de femeia în cauză.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană