Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale
  • Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” din Ploiești a dat startul înscrierilor la un „curs de handmade” destinat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani.

  • Programul are scopul de a dezvolta creativitatea și abilitățile manuale ale participanților prin diverse tehnici artistice.

 

Cursul se va desfășura săptămânal, în ședințe de 90 de minute, la sediul instituției (situat pe strada Emile Zola nr. 8, în incinta Halelor Centrale). Taxa de participare este de 150 de lei pe lună, iar înscrierile au fost deschise în luna februarie.

Copiii vor învăța să creeze obiecte handmade din materiale precum hârtia, lemnul și țesăturile și să personalizeze cadouri, bijuterii și jucării, dezvoltându-și astfel imaginația și abilitățile motrice fine. În plus, cei mici vor avea oportunitatea de a-și expune lucrările în cadrul unor expoziții și concursuri tematice.

Activitatea urmărește atât dezvoltarea răbdării și atenției la detalii, cât și oferirea unei metode educative și interactive de învățare prin joc.

480565008_1134819988568963_2205695642753046611_n.jpg

Cursul va începe odată ce se vor înscrie minimum 10 participanți, anunță reprezentanții Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.

Cei interesați pot obține mai multe informații și se pot înscrie accesând următorul link: https://casadecultura.ro/curs-de-handmade-pentru-copii/.

 

Citește și: Curs de canto popular, la Casa de Cultură „I. L. Caragiale” Ploiești

   
Back To Top