Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu locuință scorțeni
Categorie: Știri locale
  • O familie din satul Bordenii Mari a rămas fără locuință și altele au privit îngrozite flăcările care amenințau și casele lor.
  • Incendiul de vineri, de la Scorțeni, a produs pagube însemnate. Dezastrul ar fi fost cauzat de un coș de fum.

Alerta de incendiu a mobilizat vineri, la Scorțeni, pompieri cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului unei case, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Din fericire, nu au existat persoane surprinse de incendiu. O persoană a fost asistată la fața locului de către paramedicii SMURD, deoarece a suferit un atac de panică”, au anunțat reprezentanții ISU Prahova.

Vedeți AICI imagini din timpul intervenției.

În urma cercetărilor derulate la finalul intrevenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

Citiți și: Ajutor pentru familiile din Cerașu rămase fără locuință, luna trecută, în urma unui incendiu

Imagini: ISU Prahova

Back To Top