Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Categorie: Știri locale
  • Victima a sunat la 112 și a cerut ajutorul Poliției când a văzut că fostul concubin nu respectă interdicțiile care i-au fost impuse.

Incidentul s-a petrecut vineri, individul căutând-o și amenințând-o pe fosta iubită, care obținuse ordin de protecție împotriva lui.

„În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Triaj, din primele verificări reieșind faptul că bărbatul de 38 de ani, din municipiul Ploiești s-ar fi apropiat de fosta sa concubină și ar fi amenințat-o cu acte de violență, încălcând astfel ordinul de protecție emis față de acesta de instanța de judecată.

În baza probatoriului administrat, pentru eliminarea pericolului, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior aceea a arestării preventiv”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: Crimă la Câmpina. Individul care și-ar fi înjunghiat iubita avea ordin de protecție pe numele său și purta dispozitiv de supraveghere

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție. 

Foto ilustrație

Back To Top